Brăila

Liceul UCECOM SPIRU HARET din Brăila

Str. Râmnicu Sărat nr. 78, jud. Brăila, cod poştal 810166, cod fiscal 15213970
tel/fax. 0239/611998

e-mail: spiru_haret2003@yahoo.com;
emil_popescu55@yahoo.com
www.spiruharetbraila.go.ro

Director – Prof. ing. Popescu Emil
Contabil – Surdeanu Cornelia
Secretar – Popescu Elena

Imagine din Liceul UCECOM SPIRU HARET din Brăila

Şcoala a luat ființă la data de 1 ianuarie 1956 sub denumirea “Scoală tehnică de maiștri lăcătuși și tinichigii”, în conformitate cu HCM nr. 91/1955 și a parcurs un drum lung sub diferite denumiri, dar având același for tutelar – UCECOM.

Planul de școlarizare în primul an de funcționare era de “55 elevi formând două clase”. Localul situat în strada N. Balcescu nr. 7 dispunea de patru săli de clasă, de 120 locuri în internat, iar la cantină de câte 60 locuri pe serie.

Imagine din Liceul UCECOM SPIRU HARET din Brăila

În ianuarie 1977 s-a inaugurat un nou local amplasat pe șoseaua Râmnicu Sărat nr. 78 compus din opt săli de clasă, două laboratoare, un cămin cu 300 de locuri, o cantină cu 100 locuri pe serie și centrala termică.

După 1990 oferta de școlarizare s-a diversificat, în concordanță cu solicitările întreprinderilor mici și mijlocii, ale întreprinzătorilor particulari.

Imagine din Liceul UCECOM SPIRU HARET din Brăila

Ulterior, școala a făcut investiții de substanță în modernizarea sălilor de clasă, a laboratoarelor pentru alimentație, a cabinetelor și a atelierelor tehnologice. S-a impus atenției cabinetul pentru integrare europeană, cel pentru calificarea comerciant-vânzător de mărfuri alimentare, cabinetul model de tehnica servirii în alimentație, cabinetul de informatică etc.

Începând cu anul de studiu 2002-2003, instituția este implicată în derularea a două proiecte comunitare, în cadrul Programului Socrates, având ca partenere școli de profil din statele membre ale Uniunii Europene.

Aceste proiecte se numesc: “Târguri științifice străbat Europa” și “Conștiință și responsabilitate în Europa multiculturală”.

Imagine din Liceul UCECOM SPIRU HARET din Brăila

În prezent, se oferă locuri la calificările: lucrător în alimentație și lucrător pentru estetica și igiena corpului omenesc, la școala de arte și meserii, nivelul 1 de calificare, clasa a IX-a.

În instituție funcționează și clase de liceu, filieră tehnologică, clase a IX-a, cursuri de zi și seral, pentru calificarea tehnician în activități ecomomice.

Imagine din Liceul UCECOM SPIRU HARET din Brăila

La învățământul liceal, aceeași filieră, se organizează, la clasa a XI-a, cursuri de zi și seral, pentru calificarea tehnician în activități economice.

La clasa a XII-a, cursuri de zi, se oferă locuri pentru calificarea coafor stilist.

Imagine din Liceul UCECOM SPIRU HARET din Brăila

Calitatea actului didactic se bazează pe experiența dobândită de școală în formarea în anumite meserii și specializări și se reflectă, atât în participarea elevilor la olimpiadele școlare de profil, cât și în inserția profesională și integrarea socială ridicată a absolvenților.

Din1996 în școală funcționează și un Centru de calificare și recalificare a adulților, la care se înregistrează solicitări, mai ales din partea celor interesați din județele Vrancea, Brăila și Galați.